Clipe adunate…

Pădure, cine nu iubeşte suava ta melancolie
Tu ce ridici spre ceruri braţe visându-ţi dulcea poezie,
Şi care om venind în tine nu se pricepe înălţat,
Cu rănile în piept închise, cu doru-n suflet alinat?

Verde crud…

Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă
Un suflet ce iubeşte taina frunzişelor cu umbră dragă
Şi nicăieri nu poţi mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi
Decât pe-ngustele potece sub bolţile cu frunze verzi.

Zambete

In „Ora albastra”…

Ghicitoare…

De-o parte şi de alta două scuturi,

Eşti floarea care nu te scuturi.

O floare însă, zburătoare,

Doar gingaşie şi culoare,

Ce sa fie oare?

 

„Cararea” spre lumina

„Foaie verde Deditel”

Simfonia primaverii… la vioara